Parcul Forestier Național Zhangjiajie a devenit primul parc forestier național recunoscut din lume în China când s-a deschis în 1982, deși stâlpii săi din cuarțit-gresie stătuseră timp de 380 de milioane de ani înainte de a primi acea denumire. Cele peste 3.
000 de coloane verticale ale parcului se înalță până la 200 de metri, sculptate prin eroziune de îngheț-dezgheț în forme atât de improbabile încât regizorul James Cameron le-a folosit ca șablon vizual pentru munții plutitori ai Pandorei din Avatar. Ceea ce a început ca o curiozitate provincială a devenit sit al Patrimoniului Mondial UNESCO în 1992 sub denumirea mai largă a Zonei Scenice Wulingyuan, protejând 690 de kilometri pătrați de pădure subtropică de carst și topografie de stâlpi care nu se găsește nicăieri altundeva pe Pământ.
Astăzi, tururile de drumeție în Zhangjiajie ancorează economia turistică a provinciei Hunan, atrăgând 8 milioane de vizitatori anual într-o rețea de trasee care se întinde pe patru zone scenice denumite: Yuanjiajie, Yangjiajie, Muntele Tianzi și defileul Pârâului Biciului de Aur. Infrastructura parcului reflectă decenii de extindere incrementală — Liftul Bailong, un ascensor cu pereți de sticlă care urcă 326 de metri pe o stâncă, s-a deschis în 2002 și deține trei recorduri Guinness. Telecabina Muntelui Tianmen, care funcționează separat de parcul forestier principal, se întinde pe 7.455 de metri și urcă 1.279 de metri verticali, făcând-o una dintre cele mai lungi telecabine de pasageri de mare munte în funcțiune continuă. Aceste lucrări de inginerie provoacă dezbateri: criticii susțin că strică caracterul sălbatic, în timp ce autoritățile parcului citează eroziunea redusă pe potecile pietonale și accesul extins pentru vizitatorii în vârstă sau cu mobilitate redusă.
Ecologia parcului rămâne activul său central. Clima monsonică subtropicală susține 3.000 de specii de plante, inclusiv arbori mamut de zori și arbori porumbei care preced ultima epocă de gheață. Maimuțele aurii și salamandrele gigantice chinezești populează văile mai puțin frecventate. Ceața sezonieră învăluie stâlpii în cele mai multe dimineți între aprilie și octombrie, creând efectul de vârfuri suspendate care a făcut peisajul faimos, deși zilele clare de iarnă oferă cele mai clare vederi de la distanță peste formațiunile carstice. Structura abonamentului pentru mai multe zile al parcului încurajează o explorare mai lentă — majoritatea vizitatorilor alocă trei zile pentru a acoperi zonele principale, deși alergătorii de traseu au parcurs circuitul complet în sub 12 ore în timpul ultramaratoanelor organizate.
48 h
